Top 10 alimente toxice și top 10 alimente sănătoase

Brioșe din ovăz cu piersici fară gluten
10 iulie 2020
Renunță la medicamente #3 – Fără Prednison – După o săptămână
15 iulie 2020

După mai multe articole citite și mai multe încercări efectuate pe pielea mea, am făcut o listă cu 10 alimente toxice și 10 alimente benefice pe care să le incluzi în meniul zilnic. Mulți oameni mănâncă alimente care sunt ca și otrava pentru corpul lor fară să își dea seama. Prin acest articol vreau să transmit mai departe informația pe care am descoperit-o și eu cum să folosim mâncarea ca și medicament, pentru a ne trata.

 

Topul alimentelor toxice

 

  1. Uleiurile vegetale

Uleiurile vegetale precum cel de Canola, de floarea soarelui, semințe de susan sau struguri sau cel de soia, sunt bogate în acizi grași omega 6, ceea ce provoacă un dezechilibru intre omega 3 și omega 9 ce duce la inflamație sistemică. Poate duce la creșterea colesterolului, îmbătrânește pielea și o deteriorează, te “ajută” să iei în greutate în stil mare și contribuie la dezvoltarea bolilor autoimune. Stați departe de ele, majoritatea fiind și hidrogenate (margarine și unturi tartinabile).

  1. Produse din grâu

Asta înseamnă să stai departe de grâul foarte procesat și hibridizat. La ora actuală, în diferite părți ale continentului, se cultivă alte tipuri de grâu. Grâu antic, cu un conținut extrem de mic de gluten. Einkorn, durum, kamut sau spelta sunt doar câteva pe care l-eam testat și eu și corpul meu nu reacționează la ele. Acestea sunt mult mai ușor de digerat și sunt alternative perfecte pentru grâul care, la ora actuală este mult mai procesat cu un conținut mult mai ridicat de amidon și tratat cu mult mai multe pesticide.

  1. Soia

Și aici mă refer la produsele provenite din soia modificată genetic. Cuburile, snițelele sau soia texturată până și tofu sau laptele din soia sunt alternative extrem de proaste. Soia modificată genetic poate da dezechilibre hormonale majore crescând nivelul de estrogen. Soia se găsește și în laptele praf pe care îl dăm bebelușilor, deci atenție. Singura formă de soia pe care ar trebui să o consumăm este cea bio sau ecologică, soia încolțită sau fermentată (natto).

  1. Produse lactate convenționale

Dacă laptele provine de la animale sănătoase hrănite cu iarbă și care nu sunt injectate cu tot felu de medicamente, atunci e bun. Lactatele fermentate de la capre sau oi, pot fi o variantă și mai bună. Însă problema este că lactatele în ziua de azi sunt pasteurizate și omogenizate. Adică prelucrate la temperaturi foarte mari și teoretic ce bem noi acolo nu mai este lapte.

  1. Porumbul

Majoritatea porumbului și produselor din porumb sunt modificate genetic sau cel puțin 90% din ele. Mai exact fulgii de porumb, făina și amidonul de porumb. Acestea sunt produse ieftine deoarece provin din cereale de proastă calitate. Și nu vreau să zic că porumbul este o cereală rea. Dacă ai acces la porumb natural din plantație de încredere, el poate fi chiar benefic pentru sănătate. Însă corpul tău va ști. Eu, cel puțin, am făcut acid la stomac de la ultima mămăligă consumată, iar recent am mâncat un porumb fiert “furat” dintr-un lan de porumb al mătușii și nu am avut nimic. Fiți atenți la produsele de porumb și la proveniența acestora.

  1. Produse convenționale din carne

Produsele convenționale din carne și de duzină provenite din ferme mari, sunt „umflate” cu steroizi și hormoni de creștere, mai ales carnea de porc și vită. Animalele sunt forțate să crească pentru a sporii producția. Alege cu atenție carnea după proveniența ei și după modul cum sunt crescute animalele de la care provin. Suntem ceea ce mâncăm și suntem și ceea ce mănâncă animalele pe care le mâncăm.

  1. Produse de patiserie și din făină albă

Produsele de patiserie sunt practic zahăr pur. Zahărul este cel mai mare inamic al bolilor autoimune fiind extrem de inflamator. Deci stai departe de produsele rafinate din făină albă și grâu.

  1. Îndulcitorii artificiali

Fructoza, sucraloza până și unele derivate din stevie pot fi dăunătoare corpului nostru. Pot da varii afectiunui rinichilor sau susțin creșterea tumorilor canceroase.

  1. Zahărul rafinat sau zahărul tos

Nu este interzis să mâncăm dulciuri însă dacă o facem, ar fi bine să mâncăm un dulce natural. Mierea sau fructele sunt cea mai bună sursă de zahăr. Poți opta pentru zahăr de cocos sau xilitol. Dacă nu ai ce e ales, folosește zahărul brut însă în cantități mici. Zahărul alb rafinat, întreține dezvoltarea bacteriilor a ciupercilor și a candidei din intestine și nu numai.

  1. Apa de la robinet.

Apa de la robinet conține cantități enorme de clor și fluor. Acești doi componenți omoară și distrug încetul cu încetul flora intestinală și mai exact probioticele din intestine. Probioticele au rolul de a crea minerale și vitamine bune pentru noi. Ne ajută să asimilăm nutrienții, ajută în susținerea unui sistem imunitar sănătos deci per total ne ajută la buna funcționare a organismului. Apa de la robinet ne face să devenim în timp mai vulnerabili și distruge capacitatea noastră de a lupta împotriva bolilor.

 

Că să echilibram puțin balanța, hai să vedem un top 10 alimente care ne pot întreține sănătatea organismului dacă le includem în alimentația de zi cu zi.

Topul alimentelor sănătoase

 

  1. Varza Kale

Puțin mai greu de găsit și puțin mai scumpă decât cea normală, varza Kale este ca o piatră prețioasă. Spre deosebire de celelalte vegetale cu frunze verzi, varza Kale este de departe cea mai importantă. Are un conținut ridicat de clorofilă, făcând parte din familia de crucifere care susține detoxifierea ficatului, și mai e și bogată în vitaminele K și potasiu.

  1. Supa de oase

Mulți dintre noi ducem lipsă de aminoacizi iar supa de oase făcută acasă este bogată în prolină și glicină. Acești aminoacizi sunt „lipiciul” care ne ține corpul bine compactat la nivel celular. Susțin sănătatea pielii, a încheieturilor, părului și al ochilor. Eu consum această supă zilnic la micul dejun sau împreună cu micul dejun și am văzut o îmbunatațire considerabilă la nivelul articulațiilor. Supa de oase mai conține și acid hialuronic, glucozamină și condroitină care sunt extraordinare pentru un colon permeabil.

  1. Somon

Somonul este plin de acizi omega 3 care reduc inflamația. Culoarea roșie intensă a cărnii de somon este dată de antioxidanți care depășesc proprietățile vitaminelor D și E.

  1. Afinele

Afinele conțin o gamă largă de antioxidanți. Flavinoizii și resveritrolul din coaja de afină susțin procese de anti-îmbătrânire și producția de sânge. Conține fibre blânde cu digestia, benefice intestinelor.

  1. Semințele de in

Semințele de in luate ca atare, măcinate sau înmuiate în apă sunt bombe de omega 3, 6 și 9 însă în echilibru pentru organism. Ajută la echilibrarea hormonală și la buna funcționare a tiroidei.

  1. Cruciferele

Broccoli, conopida și toate tipurie de varză, conțin elemente care sporesc procesele de detoxifiere a organismului. Din cauză că noi oricum trăim într-un mediu foarte poluat, aceștia sunt cei mai buni aliați pentru o detoxifiere zilnică.

  1. Ficatul de pui și de vită

Acestea sunt considerate ca fiind surse de vitamina B. Vitamina B susține de asemenea detoxifierea ficatului.

  1. Kefirul

După cum am mai spus avem nevoie de probiotice pentru a funcționa în parametrii normali. Dacă nu avem destule bacterii benefice în intestine, nu vom putea digera la capacitate maximă nutrienții de care avem nevoie. Prin urmare, noi suntem ceea ce digerăm și kefirul este o sursă extem de importantă de probiotice

  1. Ciupercile

Ciupercile precum reishi, shitake sau hribii sunt stimulenți extra de cortizol și ajută la echilibrarea acestuia. Reduc stresul, ne dau energie și susțin un sisetem imunitar sănătos. Eu le consum cu supe de carne orez și pui. Este o supă minunată.

  1. Algele

Algele ar trebui incluse în alimentație cel puțin odată pe săptămână. Spirulina și clorela sunt cele mai la îndemână și cele mai indicate. Ele sunt bogate în clorofilă, vitamina B și sunt extrem de dense în proteină vegetală.

 

Acesta este topul meu și sper să vă fie de mare ajutor, data viitoare când veți face cumpărături. Încercați să includeți alimentele sănătoase în meniul vostru zilnic.