Pui la cuptor cu citrice

Cele mai bune 5 trucuri la începutul dietei AIP
20 august 2020
Faza de vindecare în dieta AIP
24 august 2020
03. complexitate mediu

DIFICULTATE

INGREDIENTE: (pentru 6–8 porții)

- 1 pui mediu întreg

- 1 lămâie

- 1 portocală

- 20g unt

- ulei de măsline și ulei de măsline aromat cu usturoi

- frunze proaspete de busuioc și pătrunjel

- sare și piper

cum gatim puiul
MOD DE PREPARARE:

- 1. Taie mărunt frunzele de busuioc și pătrunjel și amestecă-le cu ulei de măsline pentru a obține o marinată. Lasă la infuzat compoziția cel puțin 30 de minute.

- 2. Puiul trebuie pregătit mai întâi prin crestare. Se crestează partea de sus a pulpelor inferioare și se fac 3 tăieturi mai adânci, până la os, la nivelul pulpelor superioare. În ceea ce privește pieptul, pentru a rămâne suculent, desprinde pielea de pe carne, astfel încât să nu o rupi sau să o desprinzi de tot pentru a forma un buzunar. În acest buzunar se vor pune 2 fâșii de unt tăiat subțire împreuna cu câteva frunze de pătrunjel și busuioc.

3. Se încălzește lămâia și portocala la 80–100 grade și se taie la jumătate însă nu de tot, după care se introduc în pui.

4. Pentru a-și păstra forma, puiul trebuie legat cu o ață de cânepă. Se leagă în jurul pieptului împreună cu aripile și în jurul pulpelor, pentru a fi strâns legat de corp și pentru a se coace în mod egal peste tot.

5. Se unge puiul bine cu marinata de ierburi și cu uleiul aromat cu usturoi.

6. Se gătește la 215 grade celsius timp de o oră.

CÂTEVA MENȚIUNI:

  • În tavă se mai pot adăuga și alte legume după gust.
  • Ceapa și usturoiul vor da un plus de aromă însă pentru o dieta săracă în FODMAP, ceapa și usturoiul sunt contraindicate.
  • În funcție de mărimea puiului, timpul de gătire poate varia
  • Un bun indicator că puiul este gata este acela când carnea se desprinde ușor de pe oase.
  • Uleiul aromat este 100% sigur pentru o dieta FODMAP și nu cauzează discomfort.